Am participat în calitate de cetățean la ceea ce este astăzi cunoscută drept ”Represiunea de pe 10 august” și am fost martor la abuzurile și la actele de violență pe care Jandarmeria Română le-a comis asupra manifestanților pașnici. În calitate de deputat, am depus o plângere penală la Parchetul Militar și pe 11 septembrie 2018 am cerut de la tribuna Parlamentului demisia doamnei ministru Carmen Dan, cu ocazia moțiunii simple, ”Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”.
Pe Sănătate, am luat poziție în două rânduri, împotriva miniștrilor Florian Bodog și Sorina Pintea, cu ocazia a alte două moțiuni simple. Situația marilor arși, plaga infecțiilor nosocomiale, eșecul spitalelor regionale, investițiile în infrastructură sunt teme pentru care actuala guvernare PSD ALDE UDMR nu au găsit încă soluții, ci doar declarații politice fără urmări.
Activitatea de parlamentar înseamnă totodată și verificarea modului în care instituțiile publice cheltuie banii din taxe și totodată cum răspund prin acțiunile lor la nevoile cetățenilor. În cele patru sesiuni parlamentare am depus 21 de interpelări și interpelări pe diferite teme, de la Sănătate și Educație la Justiție și Muncă.
Activitatea în teritoriu presupune vizite la spitalele din circumscripție, la cabinetele medicilor de familie, discuții cu personal medical și pacienți deopotrivă, cu reprezentanți și asociații din domeniul Sănătății. În cei patru ani de mandat am luat poziție și pe alte subiecte: acces la educație, comunități vulnerabile, baze sportive, discriminare.