În Parlament

Decizia de a candida pentru un loc în Parlament a venit pe fondul dorinței de a continua proiectele inițiate în perioada guvernării Cioloș. Am reușit să duc mai departe sub forma unor inițiative legislative o parte din măsurile prevăzute în cadrul pachetelor de politici publice lansate în 2016, printre care se numără următoarele legi promulgate: legea Asistenței Medicale Comunitare, Caravana cu Medici, și Fiecare Copil la Grădiniță. Totodată, în calitate de membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie, am reușit să opresc modificările toxice inițiate de PSD în cazul OUG79/2016 privind depolitizarea și profesionalizarea managementului spitalicesc. Un alt succes este promulgarea legii privind Accesul asiguraților din sănătate la decontările efectuate în numele lor de către CNAS.  Pe circuitul parlamentar se mai află proiectele de lege privind prevenirea, tratamentul și raportarea infecțiilor nosocomiale – Stop Nosocomiale, legea Feedback-ului Pacienților sau legea Educației pentru Sănătate.

0
Legi promulgate
0
Interpelări
0
Luări de cuvânt